“Eradicarea cancerului la copii este pentru mine un scop asumat”, spune Cristian Bușoi, care a câștigat, în primăvara acestui an, un nou mandat de deputat în Parlamentul European. Cu sprijinul președintelui Grupului EPP, Manfred Weber, și al colegilor din Parlamentul European, el a reușit să obțină creșterea bugetului pentru Cercetare în Sănătate și finanțarea cu maximă prioritate a investigațiilor, care să conducă la descoperirea de noi tratamente pentru combaterea acestei maladii, în rândul copiilor.

“Cel puțin 5000 de copii sunt diagnosticați, în fiecare an, în România cu o formă de cancer. Cu responsabilitate și curaj vom reuși însă să punem capăt acestei statistici oribile. Am promis că voi folosi de toate pârghiile pe care le am pentru a spune STOP cancerului pediatric, o boală cumplită ce provoacă imense suferințe, distrugând destine și vieți. Obiectivul meu și al colegilor care m-au sprijinit în demersul meu este ca până în anul 2040 cancerul pediatric să fie eliminat!”, ne-a declarat eurodeputatul Cristian Bușoi.

Construirea spitalelor regionale din bani europeni, dotarea spitalelor existente, digitalizarea sistemului de sănătate și interconectarea lui cu sistemele din alte state, precum și programele de prevenție și educație se află, de asemenea, pe agenda de priorități a vicepreședintelui Comisie de Sănătate din Parlamentul European. “Eu și colegii mei le-am promis românilor că ne vom folosi de toate prerogativele pe care le avem ca eurodeputați, pentru a aduce cât mai mulți bani europeni în România. Vom continua să punem presiune pe actualul Executiv, până când va înțelege că Sănătatea reprezintă o prioritate în orice țară căreia îi pasă de cetățenii ei. Avem la dispoziție în următorul exercițiu financiar aproximativ 43 de miliarde de euro. Mare parte din acești bani trebuie atrași pentru investiții în Sănătate. Spitalele regionale este obligatoriu să fie construite din fonduri europene, pentru că avem la dispoziție acești bani; tot cu bani europeni putem aduce în spitalele județene aparatură nouă, performantă, putem pune la punct programe de prevenție și educație, esențiale în lupta cu cancerul sau hepatitele, spre exemplu. Și, nu în ultimul rând, banii europeni ne ajută să ținem pasul cu noul model de îngrijire medicală, dominat de tehnologie. Tot mai des auzim de E-health și M-health, două sisteme care, în opinia mea, îmbunătățesc considerabil relația dintre medic și pacient, pentru că permit un schimb rapid de informații între bolnavi și furnizorii de servicii medicale și oferă șansa pacienților la îngrijiri mai rapide și de calitate. Pentru a implementa toate acestea este nevoie de pricepere, voință și puțin curaj, care par să lipsească acestui Guvern, preocupat mai degrabă de imagine și propriile interese, decât de soarta și sănătatea românilor”,a arătat Cristian Bușoi.
În Parlamentul European, Cristian Bușoi lucrează și la elaborarea unei strategii europene pentru combaterea infecțiilor intraspitalicești. “Suntem hotărâți să rezolvăm această problemă critică și pentru România. Am format deja un grup de specialiști, iar strategia la care lucrăm noi va ține cont atât de recomandările Consiliului privind Siguranța Pacienților, Prevenirea și Controlul Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, cât și de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a lansat un Program Global pentru Siguranţa Pacientului: „Îngrijirea curată este o îngrijire mai sigură”. Datorită acestui program, peste cinci milioane de vieți sunt salvate în fiecare an”, a mai declarat Cristian Bușoi.

Ca eurodeputat și co-președinte al grupului Friends of the Liver, Cristian Bușoi a muncit constant și pentru a pune pe agenda Uniunii Europene hepatita, subliniind impactul acestei boli cronice asupra cetățenilor, sistemelor de sănătate și economiilor statelor europene. Hepatita C reprezintă una dintre cele mai serioase amenințări la adresa sănătății publice românești, peste 660.000 de persoane fiind infectate cu HCV.

“Țara noastră s-a alăturat eforturilor de eradicare a Hepatitei C până în anul 2030, în toamna anului 2017, prin semnarea, la Bruxelles, a „Manifestului pentru Eliminarea Hepatitei C”. Acest angajament trebuie întărit de o strategie concretă și asumată de toți cei care fac politici de sănătate în țară.  Un început există, dar este încă unul foarte timid, în condițiile în care 70% dintre români nu s-au testat niciodată pentru VHC. Deocamdată, treaba Ministerului Sănătății pentru combaterea hepatitei este făcută mai degrabă de ONG. Abordarea Hepatitei C trebuie să se facă integrat. Pe lângă campaniile de microeliminare, avem nevoie de diseminarea unor mesaje clare pentru educarea și informarea populației. Aceste mesaje au rolul de a preveni răspândirea bolii, dar și de a elimina stigmatizarea în rândul persoanelor care sunt purtătoare are Virusului C”, a explicat Cristian Bușoi.

Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să lanseze un plan de standardizare a monitorizării, testării și tratării pacienților pentru eradicarea Hepatitei C din Uniunea Europeană până în 2030 și să finanțeze programe de cercetare privind Hepatita C la nivel regional, național și european.

 

Cine este Cristian Bușoi
Cristian Bușoi reprezintă România în Parlamentul European din anul 2007. Este vice-președinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, membru în Comisia pentru Afaceri Economice și Monetare și membru al Delegației pentru relațiile cu țările din Asia de Sud – Est și cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud – Est.
Consideră că Sănătatea reprezintă o prioritate în orice țară căreia îi pasă de cetățenii și de viitorul ei și este un susținător al cercetării și inovării în acest domeniu. Ca raportor al Programului pentru Sănătate al Uniunii Europene, a reușit să obțină, anul trecut, majorarea bugetului pentru Cercetare în Sănătate până la 9,2 miliarde de euro și să impună finanțarea cu prioritate a cercetării pentru eradicarea cancerului pediatric, până în anul 2040. Totodată, având votul colegilor din Parlamentul European, Cristian Bușoi a contribuit și la majorarea bugetului pentru Programul de Sănătate din cadrul Fondul Social European Plus de la 413 milioane de Euro, la 473 milioane de Euro.
Ca recunoaștere a activității sale de până acum, Cristian Bușoi a primit de la Alteța Sa Regală Principesa Astrid a Belgiei premiul EURORDIS pentru susținerea pacienților cu boli rare și a fost premiat, în Parlamentul European, la Gala MEP Awards pentru Cel mai activ eurodeputat în domeniul Sănătății.