Peste trei sute de medici oncologi, radioterapeuţi, hematologi şi din specialităţi conexe, din ţară şi din străinătate, vor dezbate, la Timişoara, în perioada 21-24 februarie, importanţa imunoterapiei, ca tratament inovator în lupta împotriva cancerului, în cadrul conferinţei cu tema “Imunoterapia cancerului pentru oncologii medicali”, organizată de Asociaţia OncoHelp.

Prin intermediul acestui eveniment, organizatorii doresc să iniţieze o dezbatere naţională pe tema imunoterapiei. “Prin imunoterapie este activat sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale şi să le distrugă. Se anticipează că în viitor imunoterapia oncologică va ocupa rolul principal în planul de tratament al mai multor forme de cancer, în timp ce modalităţile tradiţionale de tratament – chimioterapia, radioterapia sau terapiile ţintite – vor rămâne pe plan secundar”, a declarat medicul conf. dr. Şerban Negru, managerul spitalului OncoHelp Timişoara.

Specialistul spune că, dacă în urmă cu un an sau doi, noile medicamente apărute îngrijorau prin posibilele reacţii adverse necunoscute, astăzi, aceşti agenţi terapeutici sunt folosiţi curent, dar sunt în faţa unui nou val de terapii imune, terapia adoptivă cu limfocite modificate genetic. “Avem disperată nevoie de biomarkeri care să selecteze eficient pacienţii responsivi, dar toţi biomarkerii consacraţi sau în cercetare vin cu o serie de limitări şi dificultăţi tehnice. Indicaţiile terapeutice în marile localizări ale cancerului se schimbă zi de zi, imunoterapia avansează în faze tot mai precoce ale tratamentului într-un ritm ameţitor şi e greu pentru noi să ţinem pasul cu toate aceste schimbări”, a completat Şerban Negru.

Potrivit medicului, aceste provocări sunt tot atâtea argumente care motivează o întâlnire profesională, precum conferinţa, care va pune oncologii timişoreni în contact cu cei mai importanţi lectori din ţară, dar şi cu nume autoritate din străinatate.

Conferinţa este organizată sub egida “OncoHelp Winter School”, eveniment educaţional marca Asociaţiei OncoHelp. Pe lângă prelegerile ştiinţifice, evenimentul va include şi expoziţii de prezentare a produselor farmaceutice utilizate în terapia oncologică. AGERPRES