Pacienții români se vor putea trata, la alegere, la privat, iar o parte din costul tratamentului ar urma să fie suportat de Casa de Asigurări de Sănătate: practic, pacientul va putea “lua cu el” la privat suma pe care CNAS o decontează în prezent la stat pentru serviciul medical respectiv.

“Eu sper ca această coplată să fie clar specificată pentru serviciile private și nu pentru serviciile publice. Pentru că nu suntem de acord să se introducă coplată în serviciile publice. Sper că acestea sunt lucrurile pe care le vom putea clarifica mai bine printr-o dezbatere pe acest proiect de Ordonanță. Pentru că la ora actuală nu aș putea să fac decât speculații. Ministerul ne-a asigurat, prin doamna ministru, că nu se va face nicio coplată la stat. Problema este să se clarifice exact aceste puncte. Dacă e așa, e ok. Dar dacă nu e așa și intră o coplată și la serviciile publice de sănătate – pentru că au fost tot felul de interpretări – ca să își acopere spitalele anumite costuri, tocmai din cauză că nivelul de decontare de la CNAS este foarte mic – noi nu suntem de acord”, declară Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România.

Materialul integral este disponibil pe www.HotNews.ro.