Obținerea unor rezultate concrete pentru apărarea siguranței pacienților este obiectivul celei de-a doua reuniuni a Consiliului Siguranței Pacientului, după cum a arătat, la finalul primei dezbateri, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi.

”Sunt timizi primii pași făcuți, dar sunt concludenți, în sensul în care participanții au înțeles care este scopul acestui consiliu și am simțit o angajare din partea tuturor. Sper ca următoarea întâlnire să fie cu rezultate mai concrete decât prima, dar, oricum, și aceasta a fost o întâlnire bună”, a concluzionat Cepoi.

Siguranța pacientului trebuie să fie în centrul tuturor acțiunilor și demersurilor din sistemul sanitar, iar aceasta a fost premisa de la care s-a pornit în înființarea Consiliului Siguranței Pacientului, grup de lucru lansat sub umbrela Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), pe 29 mai, la Hotel Hilton Garden Inn, din Capitală.

La evenimentul organizat de Oameni și Companii, au participat atât reprezentanți ai asociațiilor de pacienți, ai Colegiului Medicilor din România, manageri de spital, cât și oficiali, reprezentând Ministerul Sănătății -secretarul de stat Cristian Grasu, Administrația Prezidențială -consilierul de stat Diana Loreta Păun, CNAS -consilierul superior Cristina Siclovan, alături de președintele ANMCS, Vasile Cepoi, coordonatorul acestui proiect.

Potrivit lui Vasile Cepoi, acest organism ar trebui să reunească toți actorii importanți ai sistemului de sănătate: oficiali, alături de cei doi mari parteneri ai acestui sector: pacienți și profesioniști, personalul medical. Grupul de lucru ar urma să funcționeze pe lângă ANMCS, putând fi înființat printr-o hotărâre de guvern și funcționa pe bază de voluntariat, până la identificarea unei surse de finanțare. ”Ne propunem evaluarea practicilor reale, vizavi de bunele practici, pentru a vedea diferența dintre ce este și cum ar trebui să fie”, a arătat Vasile Cepoi.

Inițiativa ANMCS de consituire a acestui grup de lucru a avut la bază, potrivit lui Cepoi, ideea de minimizare a erorilor medicale, o problemă de sănătate publică, ce constituie, potrivit datelor, a treia cauză de deces. Acest demers vine după ce ANMCS a înființat și un Registru Național al Evenimentelor Adverse, pentru încurajarea semnalării și identificarea cauzelor principale ale erorilor din sistemul sanitar. Potrivit datelor oficiale, 80% dintre erori sunt atribuite aspectelor de management, iar 20% celor implicați.

Una dintre problemele semnalate în cadrul reuniunii a fost și inexistența datelor la nivel de sistem, care ar putea ușura stabilirea unor strategii clare, adaptate situației reale. Tocmai de aceea, și medicii ar trebui să acorde o atenție sporită completării informațiilor în sistemul electronic. Lipsa unui management clinic la nivel de sistem este altă problemă identificată.